Am lansat oficial platforma!
Am lansat oficial platforma!

Am lansat oficial platforma!

Am reușit să ajungem și la acest pas, azi în 1 martie 2022, cu lansarea platformei dedicată întrajutorării poporului ucrainean! Au fost câteva zile de foc, muncă multă, ore puține de somn, dar am pornit acum 4 zile cu un scop clar în minte: o platformă ce unifică toți oamenii de bine, toate inițiativele din România!

4 zile aprinse și puține ore de somn

Suntem 3 aici, care am mobilizat și pregătit această unealtă, această platformă digitală. Dar suntem mulți, de fapt, mulți care am avut inițiative, care am luat atitudine și nu am rămas indiferenți la ce se întâmplă. Pentru că alături de mulți oameni de bine din România și nu numai, suntem și noi cu gândul și sufletul la părinții, copiii, bunicii și întreg poporului ucrainean, în aceste vremuri tragice.

Platforma digitală oamenidebine.ro se concentrează pe unificarea inițiativelor și grupurilor de lucru din România, într-un singur loc, oferind în același timp opțiunea de publicare (oferire, căutare) a nevoilor de sprijin pentru poporul ucrainean. Ne bazăm pe tehnologie să ne ajute să găsim rapid și ușor acei oameni de bine, care pot oferi sprijin acelor oameni în necaz.

Farcaș Mihai-Dan – președintele Asociației Our Lifetime

Structura din acest moment a motorului de căutare, este formată încât să putem organiza eficient toate inițiativele, toate propunerile, iar cei ce caută sau oferă astfel de informații, să o poată face repede. Ca să începi să publici nu-ți ia mai mult de un minut, pentru că poți să te conectezi direct cu contul de Facebook sau contul de Google. Dacă dorești să creezi un cont dedicat, se poate și așa, folosind un email. Ulterior îți personalizez contul cu informațiile care dorești, încât să poată interacționa cu tine cei ce au nevoie de tine.

Am pus la dispoziție o platformă de mesagerie prin site, între tine și cei ce au nevoie de tine, pentru a asigura un mediu sigur de comunicare. Dacă publici numărul de telefon în contul tău, acesta va apărea la anunțurile tale, inclusiv cu posibilitatea conversației automate prin whatsapp / viber, între tine și cei ce au nevoie de tine.

CHAT direct din site, în limba cunoscută de refugiați, cu ajutorul voluntarilor!

Avem 7 voluntari cu rolul de traducător în acest moment, ce ne ajută cu traducerile pentru cei ce vorbesc ucraineană și rusă! Adică interacționează cu oamenii prin CHAT-ul securizat și identifică nevoia și îi îndrumă. Avem 5 persoane tehnice ce oferă suport în vederea utilizării platformei și corectarea bugurilor ce pot apărea. Mai avem și un număr de voluntari în creștere ce ne vor ajuta cu moderarea anunțurilor (încadrarea lor în grupe și categorii corecte, completarea informațiilor lipsă – totul pentru o experiență de căutare mai clară și precisă). Dar avem o țară plină de oameni de bine, avem o Românie bună, ce a dovedit puterea de mobilizare și implicare.

Prietenul la nevoie se cunoaște!

proverb românesc

Întrebări frecvente

În secțiunea Întrebări Frecvente am pus o primă listă de întrebări ce le-am dorit a fi clarificate! Pe măsură ce se va utiliza tot mai intens platforma, vom adăuga și alte răspunsuri.

Cât se poate de simplu, pentru cei ce caută, dar și pentru oamenii de bine ce publică inițiativele în platformă. Cam așa am gândit minimul de funcționare al platformei digitale oamenidebine.ro, dar pentru a putea oferi viteză și rezultate exacte în identificarea soluției potrivite pentru cei ce au nevoie de sprijin, noi, comunitatea @ Oameni de bine, vom fi alături de voi cu suport tehnic și cu traducători! Vom actualiza anunțurile cu detaliile lispă și ne vom asigura că este cât mai exactă reprezentată informația.

Împreună cu întreaga comunitate @ Oameni de bine!

Comentarii
1

Ana
18 august 2022

Buna, ma bucur ca am gasit aceasta informatie. Astazi bloggerii publica doar despre barfe si internet si acest lucru este cu adevarat frustrant. Un site bun cu continut interesant, asta este ceea ce am nevoie. Va multumesc ca pastrati acest site, il voi vizita. Faci buletine informative? Nu pot gasi.

Adaugă comentariu

© 2022 Asociația OUR LIFETIME! Toate drepturile rezervate. Proiect dezvoltat prin EXPERT SOLUTION DEVELOPER.